Facultatea Urbanism și Arhitectură a UTM – promotoare a dialogului cultural și academic la Universitatea din Oradea

În perioada 14-18 iulie 2025, Facultatea Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice a Moldovei a reprezentat cu distincție mediul academic din Republica Moldova la Universitatea de Vară și Conferința Internațională „Simboluri culturale – modalitate de comunicare în spațiul arhitectural”, găzduite de Facultatea Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea, prin intermediul Departamentului Arhitectură. Evenimentul a reunit profesioniști, cercetători și studenți din mai multe țări, oferind un cadru de reflecție asupra modului în care simbolurile culturale devin punți de comunicare în arhitectura contemporană.

FUA-UTM a fost reprezentată de către decanul, conf. univ., dr.  Eugeniu BRAGUȚA, conf. univ., dr. Olga HAREA și lect. univ., drd. Diana ANDRONOVICI, cărora li s-au alăturat doi studenți arhitecți entuziaști – Adrian LUNGU (ARH-211) și Ina JITARUC (ARH-231). Prezența lor a adus în dezbatere perspectiva Republicii Moldova asupra rolului simbolurilor în definirea spațiului construit, transformând participarea lor într-o experiență academică complexă și inspiratoare, valoroasă prin dialogul interdisciplinar, schimbul de idei între generații și consolidarea colaborării interuniversitare.

Conferința internațională „Simboluri culturale – modalitate de comunicare în spațiul arhitectural” s-a desfășurat joi, 17 iulie, în cadrul Școlii de Vară a Arhitecturii orădene, în atmosfera academică a Bibliotecii Universității din Oradea. Coordonată de ș. l. dr. arh. Ioana Francesca HANGA-FĂRCAȘ, conferința a subliniat că „totul se învârte în jurul simbolului, iar simbolul, în arhitectură, este o cale de comunicare”. Evenimentul, desfășurat în inima Școlii de Vară, a oferit o amplă platformă de discuții despre rolul simbolurilor în arhitectură și impactul acestora asupra spațiului construit, participanții având ocazia de a explora împreună universul fascinant al simbolurilor culturale.

În cadrul conferinței, echipa FUA a prezentat lucrarea „Arhitectura ca limbaj: Rolul simbolurilor în definirea spațiului construit (exemplu: Republica Moldova – de la vernacular la contemporan)”, aducând în discuție modul în care simbolurile arhitecturale contribuie la definirea identității culturale, continuitatea dintre patrimoniul construit și arhitectura contemporană, precum și reinterpretarea valorilor vernaculare în contextul practicilor arhitecturale actuale. Intervenția a fost apreciată de comunitatea academică prezentă, constituind un exemplu elocvent de cercetare aplicată și reflecție critică asupra evoluțiilor arhitecturii din Republica Moldova.

Pe lângă prezentarea academică, echipa FUA-UTM a avut oportunitatea de a interacționa cu profesori, cercetători și studenți din diverse centre universitare europene, schimbul de idei și bune practici contribuind la extinderea orizontului profesional și la conturarea unor direcții comune de cercetare.

Facultatea Urbanism și Arhitectură a UTM își exprimă recunoștința față de prof. univ. dr. ing. Marcela-Florina PRADA, decană a Facultății Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea, pentru invitația onorantă, ospitalitatea și sprijinul acordat în desfășurarea acestei colaborări academice.

Prin participarea la Universitatea de Vară și Conferința Internațională „Simboluri culturale – modalitate de comunicare în spațiul arhitectural” FUA-UTM își arată deschiderea pentru promovarea excelenței în cercetare și educație și pentru dezvoltarea unor parteneriate internaționale durabile. Acest fel de inițiative contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în arhitectură și urbanism, capabili să îmbine tradiția cu inovația în conturarea spațiului urban contemporan.